UTILIZAREA SITE-ULUI
Oferim acces liber la acest site, pentru a ne face cunoscute capacităţile şi munca depusă în serviciul râmnicenilor. Toţi vizitatorii acestui site sunt bineveniţi şi îi invităm să revină ori de câte ori simt nevoia, dar am dori să ţină cont de faptul că există anumite reguli ce trebuie respectate.
Este strict interzis să folosiţi sau să contactaţi acest site în scopul distrugerii sau alterării lui, a conţinutului sau securităţii acestuia sau pentru a discredita echipa TVSat 2002 sau partenerii săi, produsele, serviciile şi angajaţii acestora. Acest site este oferit în actuala formă fără alte garanţii.
Nu suntem responsabili pentru nefidelitate, nepotriviri, indisponibilităţi sau alte defecte ale acestui site sau ale conţinutului său. În nici un caz nu vom fi responsabili pentru pagubele utilizatorilor, ale sistemelor de calcul sau altele, chiar dacă am informat asupra posibilităţii producerii unor astfel de pagube.
Pentru folosirea în cele mai bune condiţii a site-ului, se recomanda citirea cu atentie a termenilor şi condiţiilor. Folosirea acestui site, implică acceptarea termenilor şi condiţiilor prezentate.
Site-ul www.tvsatrm.ro este protejat de Legea pentru drepturile de autor.
Copierea, reproducerea sau utilizarea parţială sau integrală a conţinutului acestui site fără acordul nostru este interzisă şi se pedepseşte conform legilor în vigoare. Ne rezervăm dreptul de a modifica structura site-ului şi de a face alte schimbări fără o avertizare prealabilă. |